Întoarcere în timp – Bisericile vechi din Brașov

Biserica Sf. Nicolae din Șchei (1495) a fost ridicată de localnici, cu sprijinul lui Neagoe Basarab, domn al Țării Românești, pe locul unui mai vechi locaș de cult, din lemn, atestat documentar în anul 1292. Prin dimensiunile sale impresionante, biserica domină aceste părți ale orașului. Numeroasele danii ale voievozilor din cele două țări românești, dar și a altor domnitori străini sau ale familiilor acestora, au înzestrat biserica cu daruri scumpe constând în bani, haine preoțesti și arhieresti, obiecte de cult din metal prețios, precum și cu o colecție însemnată de icoane vechi. Ecaterina a II-a, împărăteasa Rusiei, este unul dintre binefăcătorii bisericii. În cimitirul din apropiere sunt îngropate personalități importante ale istoriei naționale și locale.

Biserica Sfântul Nicolae împreună cu Prima Școală Românească, construită în proximitatea sa, au constituit un important centru spiritual și cultural pentru românii din toată Țara Bârsei, acțiunea lor extinzându-se asupra întreg spațiului românesc, mai ales după venirea Diaconului Coresi, care a început să tipărească aici primele cărți bisericești în limba română. Astăzi, Prima Școală Românească este un complex muzeal ce adăpostește mai multe expoziții de mare valoare artistică și istorică.

Cel mai vechi monument din Brașov, construit de călugării cistercieni în primele decenii ale secolului al 13-lea în stilul arhitecturii romane este Biserica Sf. Bartolomeu, un monument spectaculos, impresionant prin alura și masivitatea sa. A fost cunoscută și sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform legendei, și-au lăsat toată averea bisericii, iar mormintele lor se află sub altar. În secolul al XVII-lea, când orașul a început să se dezvolte în interiorul cetății, această parte a orașului, nefortificată, a rămas descoperită atacurilor inamice, astfel că dezvoltarea sa a avut de suferit. Desele distrugeri provocate de incursiunile tătarilor sau turcilor, din secolele XV-XVI, au condus la restaurări sau modificări frecvente. O amplă restaurare s-a produs în anul 1842, când se reconstruiește și turnul clopotniței, prăbușit în 1833. Pe fațada de sud este desenat un ceas solar masiv care poartă inscripția “1652”. Biserica este înconjurată de un zid scund, ca de cetate, dând construcției o notă de fortăreață.

Românii din satul Șcheii Brașovului și-au exprimat crezul lor religios prin dăruirea cu care au construit, pe lângă cele trei locașuri de cult (Sfântul Nicolae 1495, Sf Paraschiva 1787 și Sf. Treime – Tocile – 1813) și cele 60 de troițe, așezate la întâlnirea tuturor străzilor și drumurilor exterioare. Prima atestare documentară a unui monument de cult datează din anul 1292.

Echipa Residence Ambient vă așteaptă zilnic într-o atmosferă călduroasă pentru a ne povesti peripețiile trăite în acest oraș de poveste.

Leave Comment